O femeie fermecătoare

Frumusețe exterioară uimitoare.

Cred că astăzi mai mult ca niciodată femeile (dar în ultimul timp şi bărbaţii ) petrec mult timp în saloanele de înfrumuseţare. Toţi doresc să îşi facă un look de invidiat, să fie cât mai atrăgători, admiraţi sau chiar de invidiat. Adevărul este ca oamenii au fost dintotdeauna şi vor mai fi influenţaţi de aprecierile sau dezaprecierile celor din jurul lor. Ceea ce se vede prima dată cât te întâlneşti cu cineva este înfăţişarea fetei, aspectul fizic, și oamenii pun mare accent pe aceasta. Însă să fii o femeie fermecătoare nu este totul în viaţă şi nu îţi garantează prea mult succesul.

În aspectul fizic poţi întâlni multe surprise… mergi la un salon, sau la un coafor şi îţi faci un look foarte frumos crezi tu şi după aceea te aşteaptă multe surprise…poate că chiar prima prietenă cu care te întâlneşti şi te vede nu te apreciază, nu îi place cum arăţi… ba din contră… te dezaprobă total. Şi aşa zi după zi pot veni dezamăgirile şi plus de asta ai mai dat şi mulţi bani, ai mai investit şi timp.

Frumusețea adevarată!

Sunt însă câteva aspecte care dau cu adevărat frumusețe la o femeie fermecătoare şi care pe oricine ai întreba vei vedea că sunt general valabile. Acestea ţin de frumuseţea interioară a unei femei care îi dă adevăratul pret şi valoare.

Biblia spune: “Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui!” Cred că oricine întâlneşte un om cu adevărat bun rămâne uimit de frumuseţea lui interioară şi nu poate să nu aprecieze o astfel de persoană. Dacă dorești să fii o femeie fermecătoare dăruiește dragoste, iertare, iubire, bunătate. Bunătate celor care o merită, dar şi celor care nu o merită, bunătate celor mari, cât şi bunătate copiilor. Bunătatea izvorâtă din inima dumeavoastră nu trebuie să ţină cont de circumstanţe sau de persoane.

 O femeie fermecătoare este bucuria bărbatului!

femeie fermecătoare

Apoi despre femei biblia spune: “O femeie cinstită este mai de pret decât mărgăritarele!” Mulţi doresc să adune mărgăritare, alţii le poartă la gât pentru a da valoare persoanei lor, însă dacă doriţi să veţi pret, mare pret, pret de mărgăritare, fiţi persoane cinstite. Cinstite în primul rând cu dumneavoastră înşivă, apoi cinstite cu cei pe care îi cunoaşteţi, cinstite cu cei pe care nu îi cunoaşteţi.

Şi “un duh blând şi liniştit este de mare valoare.” Să ai linişte şi blândeţe în inima ta şi să o dăruieşti şi celor din jurul tău, soțuilui tău, copiilor tăi, prietenilor tăi, înseamnă a dărui mărgăritare. Mulţi oamenii doresc să adune mărgăritare! Cei mai mulţi iubesc mărgăritarele!

De ce sunt numite aceste calităţi mărgăritare? Dacă ne gândim bine ne dăm seama că mărgăritarele au mare pret pentru că sunt rare şi pentru că sunt frumoase. Aşa este şi cu mărgăritarele sufletului! Le întâlneşti rar, dar dau o frumuseţe nemaipomenită celor ce le au şi le poartă!

Investiţia care merită să o faci pentru persoana ta este să aduni multe mărgăritare în sufletul tău să le porţi cu tine peste tot pe unde vei fi şi să străluceşti din zi în zi mai mult!

Ce vrei să alegi? Frumuseţea exterioară care trece repede,  sau frumuseţea interioară care este apreciată şi o poţi purta cu tine toată viaţa?

Un comentariu

Comentarii?