Inima mea se afla pe masa de lucru a Maestrului Olar. De-a lungul timpului ,
păcatul si suferinta îsi lăsaseră amprenta pe inima mea, afectându-i
sensibilitatea si murdărind-o. Ba mai mult, nu mai putea nici primi, nici
păstra revărsarea dragostei lui Dumnezeu, căci avea mult prea multe
spărturi. Acestea se iviseră pe când lutul fusese încă foarte moale, în urma
nemiloasei biciuri din partea durerii, ce lăsase nenumărate urme de lovituri
si cicatrice pe suprafata ei altădată netedă si strălucitoare. Acum era
cenusie, lipsită de orice strălucire si absolut respingătoare… si cu totul
nefolositoare.

Stăpânul plângea, căci stia prea bine ce trebuie să facă: pentru a-I putea
fi de vreun folos, trebuia s-o zdrobească în bucăti fără număr. Ridică
ciocanul îngrijorărilor si îngădui loviturii dureroase să-mi zdrobească
inima. O dată… încă o dată… si încă o dată… până ce inima mea ajunse o
grămăjoară de tărână – lut lipsit de formă si stors până si de ultima
picătură de viată. Suspină, Îsi întoarse privirile spre mine si-mi sopti cu
duiosie:

CURAJ, COPILUL MEU, N-AM TERMINAT ÎNCĂ. SUFERINTA PE CARE O ÎNDURI ÎTI VA FACE BINE ÎN CELE DIN URMĂ, EU AM UN SCOP ÎN TOT CE FAC…

Lacrimi fierbinti Îi brăzdau obrazul, picurând ca niste boabe de rouă peste rămăsitele inimii mele – grămăjoară de lut care, sub frământarea Lui neobosită, se transformă într-un bulgăre de lut moale si tot mai usor de prelucrat.

Inima mea, zdrobita mea inimă a ajuns din nou folositoare, fremătând de-o nouă viată si dobândind un nou rost! Stăteam si priveam cu uimire cum Stăpânul modela un vas nou din lutul inimii mele. Nu, nu crezusem că se mai poate face ceva cu inima mea greu încercată si bolnavă. Vasul nu avea forma
initială, dar Stăpânul părea multumit… Stăpânul era din ce în ce mai
multumit… De data aceasta, în loc ca inima mea să fie distrusă de durere,
ea se lăsa modelată, păstrând în fiecare fibră a sa amprenta dragostei Sale.

Dumnezeu mai are mult de lucrat la inima mea, dar nu mă tem, fiindcă
de-acuma stiu că are un scop în tot ce face. Adevărul este că tot privindu-L
cum lucrează, mi-am dat seama că oricât de zdrobită sau de dezgustătoare ar
fi o inimă, nu se poate ca Stăpânul – Maestrul Olar – să n-o poată
transforma într-o capodoperă a iubirii Sale…

___(autor necunoscut)

________________________________________________________

“Dragostea Ta, Dumnezeule, este cântecul de pe buzele mele! Le voi povesti
mereu tuturor cât de mare Îti este credinciosia. Nu voi înceta să le vorbesc
despre dragostea Ta…” (Psalmul 89:1-2, trad. din engl. – The Message)

Era o zi obositoare de vara.Un tata ce avea o fetita de aproape un anisor , o sotie frumoasa si iubitoare , o familie…  isi face planurile pentru cand va ajunge acasa. Isi zise:”Sunt atat de oboist am atat de multe lucruri de facut de nici nu mai stiu cu ce sa incep… insa astazi sunt chiar prea oboist…  vreau sa ajung acasa si apoi  sa am liniste si sa ma odihnesc.Ajunse acasa isi imbratisa sotia, se jucase cateva momente cu  fiica sa si apoi era hotarat sa-si indplineasca  scopul propus.Se retrase intr-o camera se ajeza intr-un fotoliu, inchise ochii si voia sa se bucure de liniste…sa nu il deranjeze nimeni. Insa stand asa acolo a adormit…si a visat un vis…

Visase ca a venit cineva la el si il intreaba:

-Ce faci tu acum?

El ii raspunse:

-Cum ce fac? Vreau sa am liniste…liniste …liniste…sa ma odihnesc, sa nu mai fac nimic, nici sa nu ma mai sune mama la telefon sa ma intrebe de fetita, sa nu mai aud tipete si plansete de copil, nici planurile sotiei cu ce mai trebuie sa facem prin casa, nici  vecinul care abia asteapta sa vin  sa imi spuna de noua lui masina…nimic..nimic altceva decat liniste, liniste, liniste.

- Bine, atunci inseamna ca ai ajuns unde trebuie!

-Ce vrei sa spui? Il intreba taticul.

-Vino cu mine si o sa primesti ceea ce iti doresti.

Vru parca sa plece,insa il trecu un fior si  deodata il intreba:

- “Dar tu cine esti? “

Necunoscutul ii raspunse:

- Eu pot sa iti dau linistea pe care o doresti tu! Eu sunt Moartea!

-O nu,nu, nu!!!! eu nu vreu sa mor,  nu e timpul sa mor acum! Sunt tanar , am o sotie, o fetita  dragalasa …nu , nu e timpul sa mor acum.

-Bine ,bine dar nu tu spuneai ca vrei sa te odihnesti  si sa ai liniste, sa nu mai fii atata solicitat de persoanale din jurul tau?

Se gandi o clipa si isi aduse aminte ca asta isi dorea.

Se trezi brusc din somnul sau si framantat de ceea ce visase medita mult la viata sa.

“Sa mor????????…asta inseamna sa nu mai vad niciodata un rasarit frumos de soare, nici sa mai simt adierea vantului in piept dimineata cand merg la serviciu, sa nu ma mai bucur dimineata de sarutul cald si imbratisarile sotiei mele, sa nu mai pot sta la o cafea cu sotia mea si sa povestim bucuriile noastre, sa nu imi mai privesc fiica dormind, nici sa ii mai simt vreodata manutele-I calde cum ma imbratiseaza, sa nu ii mai aud rasul ei zblobiu, sa nu ma mai pot juca cu ea, sa nu imi mai vad vreodata mama sau tata care atata m-au iubit, m-au indurmat si m-au sustinut , nici socrii mei care mi-au daruit o sotie sa iubitoare si fermecatoare, …vecinii care ne intampinau bucurosi cand sosem acasa din calatorie, prietenii cu care am impartasit atatia ani bucuriile si necazurile,  sa nu mai vad albastrul cerului, ploaia cum imi invaluie fiinta, florile frumos mirositoare si toate minunile din lumea aceasta…

Ce o fi cuprinzand linistea de dincolo??? Se intreba din nou…

Nu ,nu tot ce este aici acum este asa de frumos si de fermecator…voi ramane aici si ma voi bucura in fiecare clipa de ceea ce imi ofera viata.

Se duse la sotia sa…o imbratisa cu mult drag isi privi fiica cum dormea si inima  i se umplu de bucurie…era un tatic fericit si se hotari sa traiasca fericit cat ii va fi ingadiut aici sa mai stea.

Nu stiu cat este de adevarata aceasta istorioara dar intr-un fel poate fi povestea unora dintre noi!

1. Spuneti copilui dvs. cat de mult il iubiti, cat de mult va pasa de el si intoteauna dovediti aceasta cu faptele dvs. Exprimati-va in cuvinte…facem multe lucruri pentru copiii nostri motivate de iubirea pentru ei …dar ne e asa de greu sa le spunem ca ii iubim…mai ales atunci cand au facut o boacana si trebuie pedepsiti. Explicati-le ca pedepsindu-I continuati sa ii iubiti…si nu le spuneti niciodata ca nu merita sa fie iubiti.

2. Ascultati-va copiii, chiar mici sau mai mari copiii au multa nevoie sa fie ascultati, intelesi, sa se simta apreciati, ajutati-ii sa se exprime si nu radeti de ideiile lor nastrusnice, nici de nereusitele lor. Incurajati-ii si ajutatii sa isi implineasca visele atunci cand ei nu pot singuri.

3. Jucati-va cu copiii …atunci ii veti intelege mai bine, vor simti ca chiar au pret in ochii dvs. , vor fi gata sa fie langa dvs.

4. Nu strigati la copiii dvs.Ei sunt fiinte atat de fragile si gingase…daca le veti explica cu rabdare vor fi mult mai ascultatori decat daca veti tipa la ei.

5. Imbratisati-ii des si apreciatii pentru fiecare reusita a lor…iar cand pierd invatati-ii ca si atunci sunteti alaturi de ei si ca pot fi buni chiar daca au pierdut, pot invata o lectie si atunci cand pierd.

6. Cantati, dansati, radeti cu copiii dvs. Este expresia bucuriei si pe fata dvs si pe fata lor.

7. Rugati-va pentru copiii si rugati-va impreuna cu copiii vor sti ca intotdeauna exista o rezolvare orice ar fi si astfel nu isi vor pierde niciodata speranta.

8. Respectati-ii si invatati-ii sa respecte pe cei din jurul lor.Vor sti astfel sa se pretuiasca si pe ei si pe cei din jurul lor.

Sunt doar cateva ganduri care le astern aici …ganduri care mi-au staruit in minte in ultimul timp.Sa nu credeti ca as fi o mamica perfecta…nu sunt si ma doare ori  de cate ori copiii mei suferea chiar din cauza mea.Dar de fiecare data incerc tot mai  mult sa ma corectez si sa nu mai repet greselile.

Dumnezeu sa ne dea fiecareia intelepciunea, rabdarea, umilinta, dragostea, pacea,  bucuria, si puterea de a face tot ceea ce ne sta in putinta ca sa crestem copiii pentru slava si Gloria Domnului…si ce poate fi mai frumos si ce poate un parinte sa doreasca mai mult in aceasta lume…decat sa ne revedem cu totii pe meleaurile Imparatiei Vesnice.

Asa ca am ajuns la medic si asteptam la rand…mai erau si alte mamici cu copilasii lor dar in mod deosebit una mi-a a tras atentia.

Avea un copilas doar de vreo 4 anisori si mereu isi baga degetele in gura si isi rodea unghiile…mama lui ii dadea mereu peste manute, cumva sa il determine sa nu isi mai bage degetele in gura.Dar mereu si mereu copilasul isi ducea degetele la gurita parca atras tot mai mult de ceea ce ii era interzis, si iarasi isi rontaia unghiile.La un moment dat mamica lui era foarte nervoasa si il lovise destul de tare peste manuta dar…nu a inceput sa planga, ci in cateva momente s-a intors cu spatele la ea si iarasi  isi rodea unghiutele.           Nu parea sa fie afectat asa de mult de durerea ce i-o pricinuise lovitura dura a mamei sale ci am vazut pe fata lui o alta durere…o durere ascunsa in inima sa ce o purta mereu cu el.   A avut mai tarziu un moment cand s-a dus in  fata mamei sale, s-a uitat la ea, si a vrut sa o imbratiseze, dar a fost asa de dur respins.” Tu nu ma asculti, stai mereu cu degetele in gura, nu meriti sa te iubesc!” a fost raspunsul mamei.

Atunci parca am pimit o lovitura puternica in piept…si m-am gandit ….cat de dureros a fost pentru acea fiinta atat de fragila si de frumoasa care are atata nevoie de dragoste si de atentie.Si poate aceasta nu a fost prima lui lovitura si nici singura…deaceea poate a si ajuns sa se retraga singur doar cu degetelele sale si sa si le rontaie…

Apoi gandurile mele au traversat ani la rand …zile si clipe cand am gresit fata de copilasii ei.M-am uitat atunci la ei …erau pe banca langa mine…se jucau amandoi cu o masinuta….si as fi vrut sa ii strang la pieptul meu sa imi cer iertare pentru toate greselile si neatentiile mele fata de ei  si sa le spun cat de mult ii iubesc.Dar eram acolo si trebuia sa intram in cabinet, asa ca doar i-am imbratisat pe amandoi spunandu-le ca ii iubesc.Am continuat sa ma gandesc la copilasii mei, la ceea ce cladesc eu in ei, ce valori si ce principii sadesc in ei …dar mai presus de toate m-am gandit ce exemplu sunt eu pentru ei si ce vad ei la mine, ce iubesc ei la mine…merit eu sa ma iubeasca ei? Daca asa spunea mamica aceea ca iubirea trebuie sa o meriti…

De multe ori am gresit si eu fata de copilasii mei…si oare ce parinte poate spune ca nu a gresit niciodata fata de copiii lui …dragostea e dragoste doar cand o primesti desi nu o meriti…dragostea e dragoste cand ea implica si sacrificii…dariure de sine, jertfa dar si bucurie.

Ne iubim oare copii???  Cat ii iubim???  Cat stim sa le spunem si sa le dovedim asta???  Cat simt ei ca este adevarat ceea ce spunem noi???

Acum imi mai vine in minte ce mi-a spus intr-o zi o mama care avea copii mari si ii plecasera toti de acasa.Imi spunea ea: “Tine-ti copii in brate in fiecare zi , iubeste-I joaca-te cu ei, povesteste-le din copilaria ta, roaga-te cu ei, fa totul bucurandu-va impreuna…va veni vremea cand nu vei mai avea pe cine tine in brate…vei vrea sa spui cuiva ceva , dar nu vei mai avea cui…vei vrea sa stii ca este cineva cu tine, dar casa va fi goala…Nu curatenia e cea mai importanta, serviciul sau cariera ta  ci bucuria si destinul copiilor tai, fericirea caminului tau…fericirea ta in final.”

M-am gandit mult la ce mi-a spus atunci…si am realizat si eu un lucru…nu le poti avea pe toate la superlativ…dar trebuie sa te bucuri de tot ce ai asa cum ai.

Deci bucurati-va cu copiii, bucurati-va de copiii si impreuna creati o familie fericita.

Unii îl consideră puţin sărit pentru că unele interpretări ar forţa nota sau pentru că “sare” normele de interpretare ale clasicilor. Eu l-asi numi un nonconformist în interpretare, iar de nonconformismul lui beneficiez şi eu. De altfel putine sunt piesele clasice la care am rabdare sa stau pentru că recunosc, nu le înţeleg. Nu asta pot spune despre piesele clasice intrepretate de Andre Rieu. În acest fel mi-am delectat urechile cu piese extraordinare.

citeste tot…

Viata noastra este ca o masina…trebuie condusa cu multa grija si dupa anumite reguli. Deseori m-am oprit din drum…(desi timpul trecea) eu eram intr-un loc anume care imi placea…alteori nu am stiut sa privesc in oglinda sa ma asigur ca am parcurs bine drumul si nu sunt in periciol.

Astazi realizez ca toate lucrurile isi au vremea lor cum spunea si inteleptul Solomon si ca daca nu faci toate lucrurile la vremea lor…s-ar putea sa nu le mai poti face niciodata…e ca si cum ai vrea sa mergi inapoi pe contrasens…ai foarte putine sanse sau poate deloc ca drumul sa fie liber si sa nu ai un accident.

Ma uit acum in viata mea  si in ultimul timp am realizat ca nu pot face altceva decat sa merg inainte si sa las in urma tot ce a fost….pentru ca oricum e deja trecut, si nu mai pot schimba nimic, eventual doar sa imi umplu mintea de regrete.Acum vreau doar sa merg bine inainte si ceea ce am de facut de acum incolo aceea sa fac.     Acum as vrea sa fac ce n-am facut la timp (si totusi nu stiu cand a trecut acest timp) dar nu stiu daca o sa pot.        Pentru unii dintre noi exista posibilitatea sa trecem de doua ori pe acelasi drum….si poate a doua oara sa nu mai ratam bucuria implinirii a ceea ce este de realizat, dar pentru altii nu va mai fi aceasta posibiliatate. Pentru mine traseul s-a schimbat si nu stiu de voi mai trece iarasi pe acelasi drum.

Ar fi trebuit poate ca la un moment dat sa fac, o facultate, sa profesz ceea ce am invatat insa nu am ales acest drum…ci am ales sa ma casatoresc, sa am o famile, copii. Astazi as mai alege sa fac o facultate, o profesie dar nu stiu daca voi mai avea sansa sa mai merg odata pe acelasi drum sa pot alege asta.Nu spun asta cu regret…privesc doar in urma si vad ca e bine ca fiecare lucru sa fie facut la vremea lui.Acum privesc si inainte ca sa nu ma dezechilibrez  si ma bucur de familia mea , de sotul meu, de copii nostri, si multumesc lui Dumnezeu ca am o tinta si un scop, am ceva de indeplinit, am o profesie de “mamica” pe care vreau sa o practic pana cand drumul se va sfarsi.Zi de zi am multe lucruri de facut si daca nu la toate vad rezultatele repede sau poate la unele nici nu le voi vedea aici pe pamant…continui sa imi fac slujba, si ca oricare profesie zi de zi trebuie sa inveti sa faci totul tot mai bine.

Sau poate altele ar fi vrut sa aiba acest drum insa au schimbat si au mers mai inati pe drumul spre o profesie, o cariera si nu au ales acest drum la un moment dat.Oricare ar fi drumul pe care mergem sa nu uitam care ne este tinta, si sa nu uitam ca pentru toate trebuie sa invatam zi de zi pentru a face lucrurile tot mai bine.

Ca o concluzie…“Paseste mereu inainte! Indiferent pe ce drum mergi nu uita care iti este tinta! ” fa toate lucrurile cu bucurie, pregateste-te zi de zi ca sa poti face lucrurile tot mai bine, mergi cu bucurie inainte…orice vei face vei fi rasplatit, chiar daca nu vezi rasplata aici ea este…te asteapta pe meleagurile eterne. Daca ai facut lucruri pentru aceasta lume, vei primi aici rasplata, daca insa ai lucrat pentru vesnicie rasplata si comoara ta te asteapta in eternitate! Desi lucrurile si rasplatile lumii acesteia sunt atragatoare sa ne concentram atentia oricare ne-ar fi rolul unde ne-a asezat Dumnnezeu…sa facem totul pentru rasplata vesnica, pentru Gloria si slava lui Dumnezeu.

Multe binecuvantari fiecaruia!

Au avut curajul sa isi faureasca visuri si sa le urmeze, au invatat din greselile lor si ale altora si au mers mai departe, au facut fata oricarei crize, au mers mereu inainte indiferent cum le-a fost drumul –e i stiau bine tinta la care trebuiau sa ajunga.

Sunt oameni zambitori cu zambete pline de afectiune si nu zambete false, oameni pozitivi si plini de viata, multumitori cu ceea ce au si cu ceea ce sunt pentru ca au inteles ca ceea ce au le este de ajuns…sunt oameni ai sperantei si ai oricarei provocari bune,  s-au preocupat mai mult de fericirea celolalti pentru ca au stiut ca fericire lor sta in daruire si dragoste.

Si daca nu au putut schimba lumea din jurul lor au depus tot efortul sa schimbe viata lor au folosit toate circumstantele si oportunitatile vietii  si au aflat in ele implinire, au trecut peste fiecare piedica facand un pas spre inaltare, au iubit  si au sperat chiar si in cele mai negre timpuri, au daruit neasteptand nimic in schimb.

Lunga mi-ar fi lista daca as incepe a o scrie aici…si nu o voi scrie…dar toti cei care ma cunoasteti si cititi acum puteti sa va “cititi “numele aici.E o mare bucurie pentru mine ca v-am cunoscut si vreau sa va multumesc: sa va multumesc pentru dragostea pe care uneori nu am meritat-o, pentru incurajarea in vremurile de criza, pentru bucuria de a fi impreuna in intalniri mai scurte sau mai lungi, pentru credinta atunci cand nu am putut sa ating Cerul, pentru speranta zilei de maine, pentru zambete, pentru lacrimi, pentru imbratisari, pentru mangaieri, pentru rugaciuni, pentru pace, pentru rabdare atunci cand nu am fost asa maleabila…pentru toate…PENTRU CA SUNTETI PRIETENII  MEI (PRIETENELE MELE)    va multumesc tuturor!